we all have our inner deamons....we fight against them....we cry , we run....they laugh at us, with us, in us.....they tear us apart and feast upon the pieces of our souls .. they're never satisfied ..they always want more, they chase us, they play us like puppets, they scream and mock us.... as long as we let them have control, we won't find the peace....lock them in a cellar and throw away the key.....u'll hear them curse and shout for a while.....but then you won't.....dare! can you?

privesc in jurul meu s ma intreb: cati din oamenii care se intituleaza "prietenii" mei ma cunosc cu adevarat? cati au curiozitatea sa vada dincolo de ce las sa se vada? cati din ei stiu cum sunt pe dinauntru, la ce visez? cati dintre ei sunt langa mine cand nu mi-e bine?
pot sa-mi numar pe degetele de la o mana adevaratii prieteni, cei care sunt langa mine neconditionat, fara sa ceara nimic , fara sa ma judece...sunt putini cei pentru care sunt ca o carte deschisa, cei care vad dincolo de masti, cei care n-au nevoie de cuvinte sa stie cum ma simt....si ei sunt oaza mea de liniste, limanul meu. in ei imi gasesc puterea de a merge mai departe atunci cand simt ca lumea intreaga se prabuseste peste mine....
prietenia adevarata nu are nevoie de dovezi, de explicatii, de demonstratii ostentative de afectiune....

ma caut in lucruri, in oameni, in cuvinte....gasesc franturi din mine reflectate in altii. le adun cu meticulozitate, fara sa pot sa ma cunosc intru totul prin ochii lor.
stiu ca raspunsul se afla in mine. dar...am oare curajul sa imi intorc privirea catre mine? sa ma vad dezgolita de masti, lipsita de etichete? sa daram toate zidurile in spatele carora ma ascund de ochi straini si de mine?
sunt oare pregatita sa ma vad vulnerabila, nuda? sa pot sa inlocuiesc imaginea pe care mi-am format-o din perspectiva celorlalti si din ceea ce am vrut sa vad in mine...?
avem tendinta de a ne menaja chiar si de noi...chiar si in singuratate, cand ne privim critic, alegem de multe ori sa ne indulcim defectele, sa ne privim cu ingaduinta, sa ne trecem cu vederea anumite greseli, oferindu-ne scuze si asigurari ca nu le vom repeta....nu stiu daca putem fi absolut obiectivi cand e vorba de noi, sa punem degetul pe rana si sa spunem ca da, avem cutare si cutare defect, ca facem ceva gresit etc....
poate ca suntem refractari cand ne critica altii, pentru ca de fapt nu suportam bine nici autocritica....

Vant, copaci desfrunziti si noroi -
atat a ramas intre noi...

Ani, si zile, si ore s-au scurs,
culminand in acest rosu apus

Si-n minutul ce inca nu s-a scurs
vreau sa cuprind tot ce n-am spus...

Cand privirea ta m-a imbratisat,
am uitat
c-am inghetat
intr-o privire albastra,
ca m-am intristat intr-o privire verde,
ca am plans
cat te-am asteptat,
ca am ras
cat m-am jucat,
cautandu-te printre oameni si stele
si m-am trezit
ca erai aici, langa visele mele,
cu o privire calda si adanca
in care nu mi-e teama
c-am sa ma scufund...
spatiul
si timpul
dispar dintr-o data;
ramanem doar noi,
doi,
intr-o iubire curata...

nu te mai iubesc! nu te mai vreau! nu mai vreau sa ma gandesc la tine! mi-a ajuns!gata. vreau sa te uit!.....sunt atat de furioasa incat chiar cred ce zic...ma privesti amuzat: you looove me! ...yeah right! i hate you! you're constantly breaking my heart...leave me alone!i'm sick and tired of your games!
gata....nu ma mai gandesc la tine...dar...cum inchei un capitol? pui punct si maine totul va fi uitat?god, i hate it! ascult melodia aia, pe care o ascultam amandoi la inceput. de ce ma gandesc cum imi zambeai? nu vreau sa ma mai gandesc la tine! nu vreau sa zambesc cand te aud...nu mai vreau!
liniste....am reusit. te-am scos din mintea mea. e liniste, nu ma mai doare.
aiurea....sunt atatea lucruri care ne leaga, atatea chestii care ma rascolesc...pe cine mint eu? pe mine cel mai adesea....
linistea mea e intrerupta de mici furtuni.din ce in ce mai rar.dar chiar si atunci, intensitatea lor ma lasa fara vlaga
daca as putea sa incui toate lucrurile care imi amintesc de tine undeva, sa le las sa se prafuiasca intr-un colt, ah! nu pot...nu e asa simplu...
leave me alone! vreau sa fiu doar eu....

focul.mistuie totul in cale
totul, si pe mine incalte....

scrum.pierduta pe veci e amintirea
nicicand nu va renaste iubirea...

e miezul noptii. ceasuri tarzii,
e clipa in care mori, ca sa re-nvii.

Sufletu-mi e sfasiat
in mii de bucatele
ce se pierd in abisul
ce ma inconjoara
e totul trist
si e intuneric
ca la inceput de lume.
in zadar strig-
e doar ecoul
ce dupa un timp
razbate si-mi raspunde.
e totul negru
ca la inceput de lume
iar eu ma afund in golul
ce abisal se deschide
la picioarele mele...

…….. ma simt prizoniera intr-o lume paralela…parca durerea mea a ridicat un zid intre mine si lume, un zid care ma ascunde , ca intr-o fortareata……..sunt prizoniera propriei mele lumi…ma zbat in hatisul de ganduri, caut oaze de zambet, caut drumul inapoi catre lume….ajung langa tine, dar tu nu ma vezi; iti zambesc, dar tu treci indiferent prin mine…. ca si cum as fi o naluca, condamnata la tacere si indiferenta……incerc sa arat lumii ca exist, strig, plang, rad……dar toti isi poarta viata cenusie pe langa mine, prin mine.....se intretaie cu gandurile mele...dar ma lasa prada aceleiasi taceri monstruoase....

....de ce nu aude nimeni strigatul meu ? de ce nu vede nimeni lacrima ? de ce nu incalzeste pe nimeni zambetul meu ? de ce imi simt privirea reflectata ca dintr-o oglinda ? de ce totul e atat de bizar si rece, de cenusiu ?...... redati-mi culorile visului meu, redati-ma lumii, primiti-ma in mijlocul vostru, impiedicati-va de mine, dar nu ma ignorati ! sunt aici, simt, gandesc, visez, iubesc ! nu ma invaluiti in nepasare, nu-mi intoarceti spatele !.......caci condamnata la singuratate, ma voi intoarce in turnul meu cladit din neputinta, ma voi lasa iar prada intunericului din gandurile mele...si voi deveni piatra de temelie a unei lumi pierdute in spatiu si timp.....si voi privi din spatele oglinzii chipurile voastre sterse, care au uitat sa priveasca, sa inteleaga, sa iubeasca....si voi striga catre voi, voi incerca sa va ating, sa va trezesc...si ma voi izbi din nou de zidul meu de durere, fara ca voi sa fi clipit macar.......

…e frig…si liniste…si gol in jurul meu. Plutesc in afara trupului meu, ma simt suspendata si neputincioasa. Privesc cu groaza in jos si abisul din sufletul meu pare ca abia asteapta sa ma inghita cu totul...abia respir de teama ca orice miscare brusca ma va arunca ametitor de repede in gol si ca voi cadea asa la nesfarsit..... nu vad nimic familiar, nimic care sa ma linisteasca, nimic de care sa ma agat.... sunt doar eu pierduta in vid....... simt cu fiecare clipa cum ma pierd , cum ultima farama de viata , de gand se scurge din mine....sunt pustie...un invelis de lut, din care doar ochii mai amintesc ca a fost candva insufletit.... pustiita de ganduri ma trezesc intr-o lume terna, fara forme, fara sens, fara viata....o lume de umbre colturoase, care ma sfarsie de cate ori incerc sa le ating... nu stiu ce sa fac, ce drum sa apuc...nesiguranta e singurul lucru pe care il simt... si frica....frica de a nu sti ce se intampla cu mine, in mine, frica de a ma trezi singura in lumea asta care nu e a mea, FRICA....

......intr-o singura clipa am pierdut orice reper, orice culoare...m-am pierdut pe mine...ca si cum cochilia mea s-ar fi dizolvat instantaneu, si lumea intreaga o data cu ea...sunt singura ; de data asta nu sunt singura printre oameni, sunt singura in mine, lipsita de substanta si de vointa...sunt nimic...nu mai simt decat amorteala lasata de lipsa de sentiment, nu mai am indoieli, nici sperante, nici vise, nici lacrimi.....nu mai sunt nici macar gand...nu mai stiu cine sunt, ce sunt.....e atat de liniste, incat nu mai reusesc sa ma aud nici pe mine....mi-e frica !

…..te-am apropiat incet de mine, te-am sorbit in mine, pana am devenit unul…te-am contopit in mine cu fiecare gand, cu fiecare senzatie, cu fiecare miscare….te simt cu mine, in mine, chiar si cand nu esti aici; iti aud respiratia, te simt pulsand in venele mele, te stiu plimbandu-te in gandurile mele….si stiu ca n-as mai putea sa traiesc altfel; in lipsa ta as trai doar pe jumatate…esti ca un drog fara de care nu mai pot trai, ai pus stapanire pe simturile si gandurile mele….lipsita de vointa sunt in mainile tale, modelata de fiecare capriciu al tau….esti eu, sunt tu…suntem unul…doua chipuri ale aceluiasi tot, fatete imperceptibile ale unei singure fiinte…pierduti in aceeasi nebunie ce ne insufleteste si ne mistuie in acelasi timp, flamanzi de noi, abandonati in aceeasi tacere in care gandurile noastre n-au nevoie de cuvinte...citesc prin privirea ta in sufletul meu, sunt dorinta si strigat, sunt focul ce ne mistuie pe amandoi...esti scanteia ce ma aprinde iar si iar, esti linistea mea si farama de nebunie ce ma tine in viata ....sunt tu, esti eu......traiesti si respiri prin mine, iubesc si mor prin tine....

it's almost midnight..the purple star begins to shine. the underworld comes to life. the dragons ride the misty wind. they fly to the red valley, to meet the red unicorn. follow the elfs. they are beautiful creatures. they will show you how to love and understand a world of mistery. dare!ride the red unicorn!and follow the dragons to another world. taste the grass and drink the sky, breathe the rain and swallow your fears. live your dreams and change the truth. dare.

let me scream my anger to the world! and then i'd rest my head in your lap, and you'll tell me that everything is all right. nothing but lies.....sweet lies, beautiful eyes....

pilgrims come to praise you. open your arms and receive their gifts.soon you'll be nothing but a shadow, covered by the dust of so many lives....