Tuesday, November 21, 2006

imi plang visele in ochii tai, imi ascult durerea in palma ta .....ma sting in nepasarea ta si caut sa renasc in amintire....cand oare te-am pierdut?

Thursday, November 09, 2006

There she was.... mica si speriata , ghemuita intr-un colt al mintii ei...simtea cum devine din ce in ce mai mica sub privirile acelea reci, pline de reprosuri si de judecati partinitoare. Isi simtea vocea din ce in ce mai plapanda, o soapta aproape....inecata de lacrimile pe care nu le mai putuse stapani..
Crezuse ca oamenii o vor intelege. Ca o vor accepta asa cum era, asa cum ea la randul ei ii acceptase fara resentimente, fara prejudecati. Se pusese in locul lor si le intelesese bucuriile si slabiciunile. Credea ca vor face si ei acelasi lucru, cu aceeasi usurinta. Crezuse ca le va putea zugravi lumea ei, ca le va putea impartasi temerile, umbrele ei...dar nu era asa usor.Daca pentru ea lumea aceasta era accesibila, ea pentru lume ramanea inaccesibila, ceva bizar...atipic
Scazuse si mai mult. Coltul care mai devreme ii era suficient devenise acum un spatiu mult prea mare. N-o mai strangeau zidurile cenusii ale singuratatii. Acum era prea marunta, redusa la o necunoscuta , o oarecare X pe care EI o analizau cu aceeasi curiozitate cu care privesti un nebun.
Era inutil sa le explice ; inutil sa le arate franturi de suflet pe care ochii lor nu puteau sa le perceapa. Se simtea straina de lumea aceasta in care crezuse ca isi va gasi linistea.
Se intorcea din nou catre ea, catre marea ei cenusie si nemiscata, catre umbrele care ii erau familiare. De acum avea sa fie stearsa, ca si ei...era singurul mod in care putea supravietui. Atipicul le irita capacitatea de intelegere.
Da...avea sa fie ca ei. In lumea lor. Si va fi EA doar intre peretii launtrici ai sufletului ei, in lumea ei cenusie..

Wednesday, November 01, 2006

[…] Nu-si amintea exact cand incepuse sa simta prezenta aceea ciudata si senzatia de frica, de frig…Primul episod constient, care i se intiparise in minte, fusese candva in timpul scolii generale poate, intr-o noapte friguroasa de iarna.
Se trezise brusc in timpul noptii, aparent fara nici un motiv intemeiat si ramasese minute in sir cu ochii atintiti pe tavan, acolo unde lumina rosiatica a radiatorului desena contururi ciudate. O frica ciudata ii paraliza fiecare muschi. Ar fi vrut sa tipe, dar parca corzile vocale se topisera ; nu putea articula nici un sunet. Stia de mica, din noptile cand nu putea sa adoarma, fiecare umbra profilata pe tavanul alb al camerei. De multe ori urmarise cu privirea umbrele, straduindu-se sa-si dea seama ce erau. Acum stia, dupa atata exercitiu, unde se profilau umbrele teilor din fata geamului, care erau frunzele corcodusului, cum se miscau alene in lumina farurilor vreunei masini, .....dar umbra aceasta era nefireasca.Cauta sa o asocieze cu ceva familiar. Era imposibil. Oricat ar fi incercat, nu-si gasea locul acolo, nu se incadra in jocul de lumini si umbre firesc.
Simti din nou cum frigul ii cuprinde tot corpul. Ar fi vrut sa se miste , dar era in zadar. Incerca sa inchida ochii, sa nu se mai gandeasca. Dar...nu putea. Prezenta aceea , mai presus de intelegerea ei de copil, ii bloca orice impuls.De parca tot ea o facuse sa deschida ochii de la bun inceput si o forta acum sa vada, sa priveasca, sa se simta neajutorata. De parca tiranul din umbra s-ar fi amuzat simtind mirosul de frica....
Dupa cateva minute de frica crescanda, cauta mana mamei sub plapuma groasa. Cand o gasi, se lipi strans de mama.pentru ofractiune de secunda se gandi s-o trezeasca, sa o intrebe de unde venea umbra aceea. Dar incerca sa se linisteasca. Mama dormea adanc, respirand regulat ; in timp ce ea isi simtea sangele zvacnind in tample. « Mi se pare », isi spuse, incercand sa isi impuna acest adevar... « e doar in imginatia mea...am auzit prea multe povesti de genul asta ...trebuie sa dorm....o sa dispara.. »
Isi aduse aminte ca bunica si mama o invatasera sa spuna o rugaciune inainte de culcare, ca ingerii sa vegheze asupra ei, s-o apere de rele si sa viseze frumos.... Nu mai stia daca facuse acest lucru sau nu ; dar incerca sa zica in gand rugaciunea si incet frica paru ca incepe sa dispara. N-avea curaj sa priveasca umbra...reusi in sfarsit sa inchida ochii, lipita de trupul cald al mamei. Atata timp cat mama era aici, era in siguranta. Nu avea ce sa i se intample.
Adormi in cele din urma.....dar se trezi cateva minute mai tarziu, de data asta fara sa mai vada umbra aceea... O cauta cu privirea toata camera. Disparuse.simti ca-i vina sa planga de frica...i se paruse oare ? sau chiar fusese acolo ?[..]