…….. ma simt prizoniera intr-o lume paralela…parca durerea mea a ridicat un zid intre mine si lume, un zid care ma ascunde , ca intr-o fortareata……..sunt prizoniera propriei mele lumi…ma zbat in hatisul de ganduri, caut oaze de zambet, caut drumul inapoi catre lume….ajung langa tine, dar tu nu ma vezi; iti zambesc, dar tu treci indiferent prin mine…. ca si cum as fi o naluca, condamnata la tacere si indiferenta……incerc sa arat lumii ca exist, strig, plang, rad……dar toti isi poarta viata cenusie pe langa mine, prin mine.....se intretaie cu gandurile mele...dar ma lasa prada aceleiasi taceri monstruoase....

....de ce nu aude nimeni strigatul meu ? de ce nu vede nimeni lacrima ? de ce nu incalzeste pe nimeni zambetul meu ? de ce imi simt privirea reflectata ca dintr-o oglinda ? de ce totul e atat de bizar si rece, de cenusiu ?...... redati-mi culorile visului meu, redati-ma lumii, primiti-ma in mijlocul vostru, impiedicati-va de mine, dar nu ma ignorati ! sunt aici, simt, gandesc, visez, iubesc ! nu ma invaluiti in nepasare, nu-mi intoarceti spatele !.......caci condamnata la singuratate, ma voi intoarce in turnul meu cladit din neputinta, ma voi lasa iar prada intunericului din gandurile mele...si voi deveni piatra de temelie a unei lumi pierdute in spatiu si timp.....si voi privi din spatele oglinzii chipurile voastre sterse, care au uitat sa priveasca, sa inteleaga, sa iubeasca....si voi striga catre voi, voi incerca sa va ating, sa va trezesc...si ma voi izbi din nou de zidul meu de durere, fara ca voi sa fi clipit macar.......