Shadow In Time

2010-08-07T12:19:00.002+03:00

Aş vrea să găsesc un motiv să-ţi aud vocea în fiecare zi. să găsesc vorbele potrivite să te fac să zâmbeşti în fiecare zi. Să ştiu să te mângâi de câte ori eşti trist. Să ştiu să te iubesc în fiecare minut.
Să pot să te ţin în braţe atunci când mi-e greu şi vreau să fug de lume. Să învăţ să zâmbesc şi să mă bucur de zâmbetele tale.
Să-mi spui că nu mai trebuie să caut, să fug, să mă tem...

01.12.2009

2010-08-07T12:00:00.002+03:00

- Ştii... m-am îndrăgostit, îi zise el cu un zâmbet ce-i ilumina toată faţa
Ea îl privi, din capătul celălalt al bucătăriei înguste, în timp ce-şi turna încă o ceaşcă de cafea. Zâmbetul acela misterios ce-i lumina privirea o făcea să-l iubească şi mai mult.
Şi vorbele pe care tocmai le auzise o făcuseră să tresară plăcut, să simtă o căldură plăcută în tot trupul. "în sfârşit toate astea vor ieşi la lumină" gândi ea...
- De cine? întrebă glumind, fiind sigură în momentul acela că nu putea exista vreun răspuns care să îi contrazică simţurile
- De... prietena ta cea mai bună. Ştii, de acum ceva vreme, de când ieşeam împreună toţi trei. şi mai apoi...
Nu mai auzi restul explicaţiilor. Simţea că tot sângele i s-a scurs din trup, îl privea fără să-l audă. I se păru că pentru un moment infinit de lung timpul se dilatase. se simţea pur şi simplu amorţită, năucită de ceea ce tocmai auzise.
Zgomotul ceştii care se izbi de gresie, împrăştiindu-se în zeci de cioburi la picioarele ei fu singurul în stare s-o readucă la realitate.
Îl auzi de departe întrebând ce s-a întâmplat, incapabil să sesizeze sau să înteleagă durerea ei.
Privea inertă cioburile albe, împrăştiate asemeni sufletului ei acum... şi lacrimi tăcute începură să-i curgă pe obraz.

24.09.2009

2010-08-05T17:43:00.003+03:00

Fug de tine de o mie de ori pe zi, fug spre tine, râd, plâng, mă pierd, îmi amintesc...
Şi, în toate astea, cumva, gravitez în jurul zâmbetului tău.
Vreau să fug şi nu reuşesc să fac decât un pas. Vreau să te ating dar nu pot. Te vreau, dar te păstrez în vis. Vreau să-ţi zâmbesc, dar te rănesc.
Alb şi negru. Negru şi alb. Niciodată gri.
Zâmbet şi lacrimă. Lacrimă şi zâmbet. zbucium.
De unde vii? Cum m-ai găsit? Încotro pleci? De unde vin? Unde te-ai oprit, de unde încep?
Mă gândesc oare la tine pentru că şi tu faci la fel? Îmi simţi gândurile şi zâmbetul ascuns? Ştii când îmi e dor şi când vreau să fug?
Simt câteodată că mă priveşti. Alerg să te găsesc sub geamul meu. Dar nu eşti acolo... Poate mă priveşti de departe, cu ochii minţii. Sau poate eşti aici.
De ce mă gândesc la tine? De ce îmi apari mereu în minte, în vis? De ce îmi place atât de mult cum zâmbeşti? Şi de ce îţi sunt atât de dragă chiar şi când te îndepărtez?

2009-12-11T18:49:00.002+02:00

once in a life time

vreau să mă las în voia simţurilor şi să mă predau necondiţionat în braţele tale. să te cuprind din priviri, să ard de dorinţă şi nerăbdare să-ţi ating buzele, să-mi trec degetele prin părul tău. să simt că atunci când mă săruţi capitulez, că nu mai ştiu de mine, că nimic altceva nu mai există în afară de noi, noi doi.
mi-e dor de nebunia asta a simţurilor, de dorinţă nebună, de sentimentul acela inexplicabil de durere fizică atunci când vreau să te ating şi eşti prea departe... m-aş abandona fără teama şi fără regrete în vârtejul acesta mistuitor, cu tine. nu mi-e teamă decât că aş putea să te pierd. ştiu că dacă ai pleca, aş muri. mă voi fi mistuit până la ultimul gând, sentiment, vis. şi totul ar fi pustiu fără tine

2009-11-13T17:57:00.002+02:00

WTF?!?

Mă simt singură. Ies cu prietenii mei, râd, glumesc şi totuşi sunt departe.
Îmi lipseşte ceva şi nu ştiu ce anume.
Vreau să fac atât de multe şi nu reuşesc să fac nimic.
Visez că mă mişc şi totuşi mă simt paralizată, inertă.
Ca într-o hipnoză ciudată din care nu reuşesc să mă trezesc.
Îmi vine să plâng de 10 ori pe zi, fără să am un motiv anume.
Visez colorat şi trăiesc alb-negru.
Caut iubire dar când o găsesc fug.
Caut un sprijin dar vreau să mă descurc singură.
Mă sperie singuratatea şi totuşi mi-o doresc.
Vreau să evadez şi totuşi mă ascund de lume.

Miroase a mere coapte şi totuşi simt gust de cenuşă...
Wtf is wrong???

2009-11-12T17:57:00.005+02:00

He's Just Not That Into You

I was watching this movie last week. I didn't really know whether to laugh or cry. 'Cause i'm one of those million desperate cases they show at the beginning. It's true. I always find myself doing that. I just can't help it. I keep interpreting all these little things and turn them into proof of... something that i wish to happen. And even if sometimes i'm right in "reading" men behavior, most of the times i'm not.
I've realized, once again, how many times i've made a complete fool out of myself assuming that there was something going on in his head, when in fact it was not!
Yeah, we do have this strange tendency to waste our time and charm on men who don't really give a shit. I will never ever understand why we keep doing it, though we know the ugly truth behind it. I can't understand why i keep doing it!!!
I just wish i had my own Alex, to help me figure out men, to keep me away from mistakes and suffering and who will finally find out that i'm his exception :)
In the meantime, i'm just the rule...

"if a guy doesn't call you, he doesn't want to call you. always!".
"if a guy is treating you like he doesn't give a shit, he genuinely doesn't give a shit. no exceptions"

play

2009-11-09T20:31:00.007+02:00

(I)real

Ştiu că nu e nevoie de cuvinte . ştiu că ştii atât de mult chiar şi fără să-ţi vorbesc.
Şi totuşi, dacă într-o zi m-aş plânge, mi-ai spune, nedumerit: "şi de ce nu mi-ai zis nimic până acum? n-am fost conştient de ce se întâmplă în mintea ta..." Şi atunci nu mi-ar rămâne decât lacrimile, căci cuvintele n-ar mai avea sens...
Mi-am făcut de atâtea ori curaj să pun în cuvinte toate astea... şi am dat greş. În faţa ta sunt ca un copil care a uitat poezia. Mă dezarmezi înainte să pot articula ceva. De teamă că nu voi şti ce să-ţi zic, de teamă că nu ştiu ce aştepti de la mine sau de teamă că eşti îndrăgostit. de altcineva.
A fost vreodată momentul să rămân dezgolită de secrete şi de temeri în faţa ta? va fi vreodată?

Şi totuşi...

http://www.youtube.com/watch?v=aoQ8pbtC5d0
http://www.youtube.com/watch?v=toV84pYmI0g&feature=related

2009-11-07T13:57:00.002+02:00

Riddle

i write my love letters in my own key
it only takes to know me
to see beneath the words
to feel it in the songs

2009-11-06T00:06:00.004+02:00

Innamoramento

Chasing cars but not going anywhere
Down on my knees, rescue me!
your angel when you sleep
colorblind
but for now i miss you.
heartbeats
secretly
a holiday in spain, the road ahead or nothing at all...
what else is there?
a ribbon and a pocketful of sunshine

2009-09-27T14:18:00.002+03:00

La ce folosesc castanele

La ce folosesc castanele? păi, să vedem... dacă e să studiem problema cât de cât cronologic... rezultă că acestea sunt bune:
- pe post de radiere ( aşa ni s-a spus când eram mici şi noi am testat teoria, fără rezultate)
- pe post de proiectil, atunci când trecusem de faza de lupte cu cornete - cu şi fără bolduri, de praştie şi alte "arme" improvizate
- în scop decorativ (cel puţin în intenţie), pentru scurt timp, pânâ mi-a aruncat mama punga de 1 leu în care depozitasem "comoara"
Şi nu în ultimul rând, o castană suficient de rotundă poate substitui cu succes mingea într-un tenis de picior improvizat în parc, cu mama :)) (vi-l recomandăm călduros, dar nu vă cedăm şi "mingea" :P )

2009-09-21T21:20:00.000+03:00

Cred că nu noi ne alegem muzele, ci muzele pe noi. Aşa că... mă gândesc că poate muza mea e mai melancolică :) Şi dacă ea m-a ales, eu n-am altceva de făcut decât să-i pun peniţa la îndemână, nu?

2009-09-21T20:54:00.000+03:00

Mi-e dor să mă pierd în mişcări line în muzică, în zâmbet, în visare... să plutesc cu zâmbet în priviri, să mă învălui de lumină, de bucurie, să-mi simt sufletul rezonând la fiecare acord.
Să mă opresc, apoi, râzând, atunci când mă priveşti uimit. Şi-apoi să plutesc din nou, ştiind că privirile tale mă îmbrăţişează într-un dans nesfârşit de îndrăgostiţi.

2009-09-13T18:30:00.000+03:00

Tom & Jerry in varianta moderna

Departe de a fi o duminica perfecta (cel putin de cateva ore incoace), m-am trezit stapanita de ganduri criminale la adresa vecinilor mei.

http://www.youtube.com/watch?v=f3vHN1Aadck

Secventa asta din Tom & Jerry, pe care mi-am amintit-o acum, in lumina "evenimentelor" recente, ilustreaza cel mai bine starea mea de spirit dupa ultima ora nefericita petrecuta pe balcon, incercand sa mai inteleg ceva din cartea pe care o citesc. unul din marile dezavantaje ale traiului la bloc este ca trebuie sa suporti tot felul de imbecili, gratare in fata blocului, muzica la maxim si alte manisfestari de genul ale ghertoilor de bloc.
niste vecini foarte "inspirati" de la blocul de vizavi, dupa cateva ore de jucat table, au zis sa faca o pauza. de muzica populara. si nu orice fel de muzica populara, ci cat mai saltareata posibil. degeaba am asteptat sa intre in functiune bunul simt pe care se presupunea ca il poseda. acesta lipseste cu desavarsire.
n-am nimic impotriva muzicii populare sau a celor care o asculta. atat timp cat nu ma obliga nimeni s-o ascult!!!
imi pare rau ca nu pot sa arunc, ca Jerry cu fierul de calcat in moaca vreunuia sau sa-i servesc, tot la volum maxim, o portie de Manson, Judas Priest sau orice altceva le-ar ridica parul in cap de indignare :D

2009-09-12T17:45:00.000+03:00

Am nevoie să mă exprim în atâtea feluri. Port cu mine atâtea imagini, cuvinte şi emoţii care aşteaptă nerăbdătoare să iasă la suprafaţă, să prindă viaţă, să zboare, să cânte, să lunece pe coli albe , să trezească un zâmbet sau să stârnească o lacrimă. Ori de câte ori adun tot acest freamăt interior, îl clasific cu grijă şi îl curăţ de praf, constat cu tristeţe că nu-i găsesc loc în cămăruţele prea mici şi prea înghesuite ale “casei” mele.
Merită, ştiu, un spaţiu adecvat, în care să se poată manifesta în voie şi unde să poată creşte aşa cum ar vrea, în care să se umple de substanţă . Dar nu ştiu unde să le aşez. Aşa că mă văd nevoită încă o dată să le aşez, cuminţi, în colţul din care abia le-am scos să le primenesc, să le promit solemn că în curând le voi găsi locul pe care îl merită şi să trag din nou perdeaua uitării peste ele, o vreme, până când suspinele lor vor ajunge din nou la mine şi vor cere atenţia pe care o merită.
Vreau să pot pune în imagine tot ce nu pot exprima prin cuvânt, să construiesc din emoţii, ca măcar o parte din tot ce văd şi simt să-i atingă şi pe alţii. Ştiu că totul depinde de mine în mare parte. Poate tocmai asta dă naştere acestor nesfârşite frustrări pe care le simt tot mai acut.
Îmi caut liniştea şi spaţiul potrivite ca să pot renaşte, să pun în mişcare toată energia asta care stă nefolosită şi care mă macină încet încet.

2009-09-12T16:44:00.000+03:00

"Oh, God!..." she said..."not again..." the doubt was there again, to spoil her recently achieved so-called happiness
- This may mean something...or nothing at all...
- It's so simple, he said, rising his eyebrow
- Yeah, sure...
- You women always make simple things soooo complicated!!! it's something that i will never understand about women
- no, not true! whenever i try to make it simple, you always come and complicate things. it never was and it never is simple with you! and i'm tired of this never-ending riddle !

2009-09-11T12:15:00.000+03:00

Miros de copilarie uitata si soare bland de toamna...
Redevin copilul fericit, printre petale colorate si cu pumnii plini de primele castane cazute, unele inca ghemuite in tecile lor tepoase si neprietenoase. M-am dat in leagan cu bucuria regasita a atator veri si m-am umplut apoi de toamna, de soare, de rosu aprins, de galben, de verde.
Am adunat zambete de copii, zbor de fluturi si sunet de leagan, cu ochi mirati de copil ce descopera lumea, aceeasi si altfel de fiecare data.

2008-03-18T17:29:00.000+02:00

ploua in mine si stropii desi se agata de ganduri,
picaturi de soare peste ganduri cenusii, acum cuminti si nemiscate.
o raza razleata le-a schimbat forma si acum asteapta buimace sa se usuce :)

2008-03-10T15:52:00.000+02:00

curcubeul zilelor apuse a ramas doar lumea gri de azi
lume de film mut, filmul alb-negru al viselor ratacite
raze de soare furate, devorate, sageti reci de lume absenta
monotonie. involutie.colaps

2008-02-04T22:22:00.000+02:00

varsa-mi culorile in tine si lasa-ma alba de ganduri. inceput de poveste nescrisa, de lume ce va fi zamislita din cenusa curcubeului pierdut.
fa-ma final fericit, fa-ma basm. m-am saturat de povesti triste...

2007-10-14T16:50:00.000+03:00

When your thoughts stopped buzzing around, when you suddenly wake up and take a good look at you, when you realise that all your dreams and hopes faded in the past, that all your friends are so far away and you've ended up watching soap operas, then you find yourself saying the only word that fits you best : LOOSER.
What happened yo you? when? how? 5 minutes ago you thought that you have it all, that you have an well-organized life, that you are independent, hard working, stongly anchored in the daily routine that you so wrongly assumed it was your succesfull life. And then you suddenly realise that you're nothing but a couch potatoe, living in a perpetuous lie, an assumed lie that stands for what you like to call "life". How ridiculous it sounds now that you are awake ! And how cruel...
You see now the truth that lies behind and almost refuse to believe it. Although you know that these few minutes of consciousness are more real that everything else that you wanted to believe in...

2007-06-23T01:21:00.000+03:00

mi-e dor sa scriu. mi-e dor sa ma vars in cuvinte si apoi sa ma sorb lipsita de impuritati.sa las gandurile sa se decanteze si sa ma regasesc limpede si linistita. mi-e dor...

2007-06-22T22:13:00.000+03:00

priveam tavanul alb si rece...as fi vrut sa pot sa-mi picur gandurile negre in sus, spre albul prea alb al tavanului rece, pana acesta s-ar fi umplut..si ar fi devenit negru si adanc... si m-as fi pierdut in intunecimea lui.
uitasem gustul intepator al fricii. credeam ca am inchis-o bine si ca n-o sa revina niciodata.dar am simtit-o din nou, puternica, paralizanta, neagra...

2006-12-21T14:14:00.000+02:00

...a trebuit să te urăsc ca să te pot păstra în sufletul meu. m-am îndrăgostit nebuneşte, m-am purtat ca un copil capricios, mi-am plătit ridicolul cu lacrimi şi vise spulberate. şi te-am urât! cu toată forţa de care eram în stare....sau aşa mi-am dorit să fie. nu cred că am putut să te urăsc cu adevărat....dar mi-am dorit să o fac.
..şi câteodată simţeam că ar fi de ajuns o privire încărcată de ură pentru a te transforma în cenuşă.
dar după toate astea n-a rămas decât liniştea....am lăsat în urmă frânturile de vise şi lacrimile şi te-am regăsit. da, te iubesc. te iubesc într-o mie de feluri, iar tu n-o să ştii niciodată cât de mult...şi de data asta nu mă mai poţi răni.

2006-11-21T17:53:00.000+02:00

imi plang visele in ochii tai, imi ascult durerea in palma ta .....ma sting in nepasarea ta si caut sa renasc in amintire....cand oare te-am pierdut?

2006-11-09T00:14:00.000+02:00

There she was.... mica si speriata , ghemuita intr-un colt al mintii ei...simtea cum devine din ce in ce mai mica sub privirile acelea reci, pline de reprosuri si de judecati partinitoare. Isi simtea vocea din ce in ce mai plapanda, o soapta aproape....inecata de lacrimile pe care nu le mai putuse stapani..
Crezuse ca oamenii o vor intelege. Ca o vor accepta asa cum era, asa cum ea la randul ei ii acceptase fara resentimente, fara prejudecati. Se pusese in locul lor si le intelesese bucuriile si slabiciunile. Credea ca vor face si ei acelasi lucru, cu aceeasi usurinta. Crezuse ca le va putea zugravi lumea ei, ca le va putea impartasi temerile, umbrele ei...dar nu era asa usor.Daca pentru ea lumea aceasta era accesibila, ea pentru lume ramanea inaccesibila, ceva bizar...atipic
Scazuse si mai mult. Coltul care mai devreme ii era suficient devenise acum un spatiu mult prea mare. N-o mai strangeau zidurile cenusii ale singuratatii. Acum era prea marunta, redusa la o necunoscuta , o oarecare X pe care EI o analizau cu aceeasi curiozitate cu care privesti un nebun.
Era inutil sa le explice ; inutil sa le arate franturi de suflet pe care ochii lor nu puteau sa le perceapa. Se simtea straina de lumea aceasta in care crezuse ca isi va gasi linistea.
Se intorcea din nou catre ea, catre marea ei cenusie si nemiscata, catre umbrele care ii erau familiare. De acum avea sa fie stearsa, ca si ei...era singurul mod in care putea supravietui. Atipicul le irita capacitatea de intelegere.
Da...avea sa fie ca ei. In lumea lor. Si va fi EA doar intre peretii launtrici ai sufletului ei, in lumea ei cenusie..

2006-11-01T21:35:00.000+02:00

[…] Nu-si amintea exact cand incepuse sa simta prezenta aceea ciudata si senzatia de frica, de frig…Primul episod constient, care i se intiparise in minte, fusese candva in timpul scolii generale poate, intr-o noapte friguroasa de iarna.
Se trezise brusc in timpul noptii, aparent fara nici un motiv intemeiat si ramasese minute in sir cu ochii atintiti pe tavan, acolo unde lumina rosiatica a radiatorului desena contururi ciudate. O frica ciudata ii paraliza fiecare muschi. Ar fi vrut sa tipe, dar parca corzile vocale se topisera ; nu putea articula nici un sunet. Stia de mica, din noptile cand nu putea sa adoarma, fiecare umbra profilata pe tavanul alb al camerei. De multe ori urmarise cu privirea umbrele, straduindu-se sa-si dea seama ce erau. Acum stia, dupa atata exercitiu, unde se profilau umbrele teilor din fata geamului, care erau frunzele corcodusului, cum se miscau alene in lumina farurilor vreunei masini, .....dar umbra aceasta era nefireasca.Cauta sa o asocieze cu ceva familiar. Era imposibil. Oricat ar fi incercat, nu-si gasea locul acolo, nu se incadra in jocul de lumini si umbre firesc.
Simti din nou cum frigul ii cuprinde tot corpul. Ar fi vrut sa se miste , dar era in zadar. Incerca sa inchida ochii, sa nu se mai gandeasca. Dar...nu putea. Prezenta aceea , mai presus de intelegerea ei de copil, ii bloca orice impuls.De parca tot ea o facuse sa deschida ochii de la bun inceput si o forta acum sa vada, sa priveasca, sa se simta neajutorata. De parca tiranul din umbra s-ar fi amuzat simtind mirosul de frica....
Dupa cateva minute de frica crescanda, cauta mana mamei sub plapuma groasa. Cand o gasi, se lipi strans de mama.pentru ofractiune de secunda se gandi s-o trezeasca, sa o intrebe de unde venea umbra aceea. Dar incerca sa se linisteasca. Mama dormea adanc, respirand regulat ; in timp ce ea isi simtea sangele zvacnind in tample. « Mi se pare », isi spuse, incercand sa isi impuna acest adevar... « e doar in imginatia mea...am auzit prea multe povesti de genul asta ...trebuie sa dorm....o sa dispara.. »
Isi aduse aminte ca bunica si mama o invatasera sa spuna o rugaciune inainte de culcare, ca ingerii sa vegheze asupra ei, s-o apere de rele si sa viseze frumos.... Nu mai stia daca facuse acest lucru sau nu ; dar incerca sa zica in gand rugaciunea si incet frica paru ca incepe sa dispara. N-avea curaj sa priveasca umbra...reusi in sfarsit sa inchida ochii, lipita de trupul cald al mamei. Atata timp cat mama era aici, era in siguranta. Nu avea ce sa i se intample.
Adormi in cele din urma.....dar se trezi cateva minute mai tarziu, de data asta fara sa mai vada umbra aceea... O cauta cu privirea toata camera. Disparuse.simti ca-i vina sa planga de frica...i se paruse oare ? sau chiar fusese acolo ?[..]

2006-10-30T22:47:00.000+02:00

Drum serpuit..bezna... aproape ca nici nu-si dadea seama cat de repede mergeau. Urmarea cu privirea profilul copacilor, succedandu-se cu repeziciune in lumina farurilor. Linia alba a drumului era hipnotica in pustietatea in care se aflau. Serpentinele si muzica din fundal o purtau incet catre ea, catre ceea ce lasa rar sa iasa la lumina. Cerul acesta trist de octombrie era instelat si senin. Carul mic..acolo e carul mare.....puzderie de stele....ii placea sa se piarda cu privirea printre ele de cate ori putea. In copilarie statea in gradina, intinsa pe iarba moale, cu ochii atintiti spre cer....cauta o poveste in spatele fiecarei stele, aseza ca un copil sabloane.....cerul era o poveste , de fiecare data alta.
Ramase cu privirea la stele, sprijinita de scaun.....cat de frumos se vedeau in seara asta...gandurile ii zburara catre celalalt. Isi amintea cum stateau amandoi pe terasa blocului, intinsi unul langa altul, intr-o nopate senina de vara. Si atunci stelele se vedeau la fel de frumos ca azi....cerul era senin, desi nu atat de intunecat. Ii prinsese mana in mana lui....vorbeau despre cine stie ce…radeau, asa cum faceau de fiecare data....totul era atat de natural cu el...o sarutase aproape timid...
Isi intoarse privirea spre el…o intrebase ceva si aproape ca nu auzise, pierduta in ganduri.
Ii zambi si simti mana lui calda pe a ei. De ce oare nu putea sa fie cu Vlad cum fusese cu celalalt ? ii era drag, ii placea felul in care avea grija de ea, cum o facea sa treaca peste momentele grele...dar.... dar celalalt era acolo, in mintea si in inima ei tot timpul. Se insinua ca o umbra, o chinuia. De fiecare data cand credea ca nu se mai gandeste la el, cand isi facea planuri de viitor cu iubitul ei...de fiecare data amintirile si prezenta abia simtita a celuilalt o faceau sa tresara, sa se intrebe daca poate sa faca asta...
Oare ajunsese sa-l iubeasca pe celalalt ? nu...isi zise cu toata sinceritatea ca nu-l iubea. Dar, la fel de sincer stia ca daca i-ar fi dat o sansa, s-ar fi indragostit atat de repede, pe negandite, fara sa-si dea seama, fara sa judece... simtea ca intre ei era ceva mai presus de cuvinte, ceva care ii facea sa vibreze de cate ori se intalneau, amical, parand ca nimic nu s-ar fi intamplat vreodata..
Ah...ii reveneau in minte franturi de discutii...fusese o vreme cand credea ca au o sansa, cand credea ca vede acea licarire in ochii lui....dar totul fusese doar un vis. Un vis al ei.. Zambi amar. Se indreptau spre orasul care alta data insemnase atat de mult pentru ea. Alta data nu simtea cat de lung era drumul, gandindu-se ca era mai aproape de el cu fiecare clipa. Celalalt nu mai era aici. Plecase, lasand in urma lui amintiri dureroase...si totusi, desi era atat de departe, il simtea mai aproape ca niciodata.
Il privi pe Vlad. Ochii i se luminau cand o privea, intelegea din priviri ce vroia, o invaluia in linistea lui. O iubea. Simtea asta.La inceput fusese sigura ca n-o sa dureze. Dar ajunsese sa-i fie drag. Avea tot ce-si dorea de la un babat, era asa cum isi imagina ca trebuie sa fie. Doar ca ei ii lipseau lucrurile marunte pe care le impartise cu celalalt, felul in care se tachinau, felul in care o enerva dar o si amuza.....
Incerca sa se gandeasca la ce avea de facut maine....fara rost. Toate gandurile ei erau indreptate spre umbrele dinauntru. Zambi . Vlad o privi putin nedumerit. Gasi un pretext oarecare. Nu vroia sa-l raneasca in nici un fel. Nu merita, si ea stia asta foarte bine...

2006-10-16T00:15:00.000+03:00

imi plac oamenii care stiu sa lase copilul din ei sa vada lumina zilei...oamenii care pot sa redevina copii pentru o clipa fara teama de a parea ridicoli, fara sa se lase influentati de cenzura sau autocenzura...cei care stiu si pot sa fie liberi atunci cand vor, care au puterea sa admita ca nu sunt tot timpul seriosi, inchistati in tiparele adultilor....
unii dintre noi isi tin copilul intemnitat...departe de ochii lumii...se complac in ceea ce vor altii sa vada in ei...de ce? sa fii copil chiar si la 40 de ani mi se pare foarte frumos. si nu ma refer la a fi iresponsabil, capricios etc...ci la puterea de a te bucura de lucruri marunte...
te porti a un copil! de cate ori am auzit asta...si de cele mai multe ca repros..da, e adevarat, cand adultul din noi asteapta o reactie de adult si da peste reactia unui copil...e cam ciudat.
dar, cel putin pentru mine, starea de copil inseamna creativitate, lipsa de prejudecati, de restrictii, libertatea de a zice/ gandi orice....cand suntem copii nu ne gandim atat de mult la ce zice lumea, ce cred altii...putem sa facem aproape tot ce ne trece prin cap, fara sa ne gandim ca parem ridicoli etc....
mi-e dor cateodata sa fiu copil....si "evadez" din cand in cand in starea de copil, pentru ca asta ma face sa scap de rutina, sa ma simt libera...sa ma regasesc, de ce nu?.. :)

2006-09-28T22:28:00.000+03:00

we all have our inner deamons....we fight against them....we cry , we run....they laugh at us, with us, in us.....they tear us apart and feast upon the pieces of our souls .. they're never satisfied ..they always want more, they chase us, they play us like puppets, they scream and mock us.... as long as we let them have control, we won't find the peace....lock them in a cellar and throw away the key.....u'll hear them curse and shout for a while.....but then you won't.....dare! can you?

2006-09-17T20:57:00.000+03:00

privesc in jurul meu s ma intreb: cati din oamenii care se intituleaza "prietenii" mei ma cunosc cu adevarat? cati au curiozitatea sa vada dincolo de ce las sa se vada? cati din ei stiu cum sunt pe dinauntru, la ce visez? cati dintre ei sunt langa mine cand nu mi-e bine?
pot sa-mi numar pe degetele de la o mana adevaratii prieteni, cei care sunt langa mine neconditionat, fara sa ceara nimic , fara sa ma judece...sunt putini cei pentru care sunt ca o carte deschisa, cei care vad dincolo de masti, cei care n-au nevoie de cuvinte sa stie cum ma simt....si ei sunt oaza mea de liniste, limanul meu. in ei imi gasesc puterea de a merge mai departe atunci cand simt ca lumea intreaga se prabuseste peste mine....
prietenia adevarata nu are nevoie de dovezi, de explicatii, de demonstratii ostentative de afectiune....

2006-09-17T02:15:00.000+03:00

ma caut in lucruri, in oameni, in cuvinte....gasesc franturi din mine reflectate in altii. le adun cu meticulozitate, fara sa pot sa ma cunosc intru totul prin ochii lor.
stiu ca raspunsul se afla in mine. dar...am oare curajul sa imi intorc privirea catre mine? sa ma vad dezgolita de masti, lipsita de etichete? sa daram toate zidurile in spatele carora ma ascund de ochi straini si de mine?
sunt oare pregatita sa ma vad vulnerabila, nuda? sa pot sa inlocuiesc imaginea pe care mi-am format-o din perspectiva celorlalti si din ceea ce am vrut sa vad in mine...?
avem tendinta de a ne menaja chiar si de noi...chiar si in singuratate, cand ne privim critic, alegem de multe ori sa ne indulcim defectele, sa ne privim cu ingaduinta, sa ne trecem cu vederea anumite greseli, oferindu-ne scuze si asigurari ca nu le vom repeta....nu stiu daca putem fi absolut obiectivi cand e vorba de noi, sa punem degetul pe rana si sa spunem ca da, avem cutare si cutare defect, ca facem ceva gresit etc....
poate ca suntem refractari cand ne critica altii, pentru ca de fapt nu suportam bine nici autocritica....

2006-09-14T23:33:00.000+03:00

Vant, copaci desfrunziti si noroi -
atat a ramas intre noi...

Ani, si zile, si ore s-au scurs,
culminand in acest rosu apus

Si-n minutul ce inca nu s-a scurs
vreau sa cuprind tot ce n-am spus...

2006-09-14T22:59:00.000+03:00

Cand privirea ta m-a imbratisat,
am uitat
c-am inghetat
intr-o privire albastra,
ca m-am intristat intr-o privire verde,
ca am plans
cat te-am asteptat,
ca am ras
cat m-am jucat,
cautandu-te printre oameni si stele
si m-am trezit
ca erai aici, langa visele mele,
cu o privire calda si adanca
in care nu mi-e teama
c-am sa ma scufund...
spatiul
si timpul
dispar dintr-o data;
ramanem doar noi,
doi,
intr-o iubire curata...

2006-09-10T02:43:00.000+03:00

nu te mai iubesc! nu te mai vreau! nu mai vreau sa ma gandesc la tine! mi-a ajuns!gata. vreau sa te uit!.....sunt atat de furioasa incat chiar cred ce zic...ma privesti amuzat: you looove me! ...yeah right! i hate you! you're constantly breaking my heart...leave me alone!i'm sick and tired of your games!
gata....nu ma mai gandesc la tine...dar...cum inchei un capitol? pui punct si maine totul va fi uitat?god, i hate it! ascult melodia aia, pe care o ascultam amandoi la inceput. de ce ma gandesc cum imi zambeai? nu vreau sa ma mai gandesc la tine! nu vreau sa zambesc cand te aud...nu mai vreau!
liniste....am reusit. te-am scos din mintea mea. e liniste, nu ma mai doare.
aiurea....sunt atatea lucruri care ne leaga, atatea chestii care ma rascolesc...pe cine mint eu? pe mine cel mai adesea....
linistea mea e intrerupta de mici furtuni.din ce in ce mai rar.dar chiar si atunci, intensitatea lor ma lasa fara vlaga
daca as putea sa incui toate lucrurile care imi amintesc de tine undeva, sa le las sa se prafuiasca intr-un colt, ah! nu pot...nu e asa simplu...
leave me alone! vreau sa fiu doar eu....

2006-09-09T00:13:00.000+03:00

focul.mistuie totul in cale
totul, si pe mine incalte....

scrum.pierduta pe veci e amintirea
nicicand nu va renaste iubirea...

e miezul noptii. ceasuri tarzii,
e clipa in care mori, ca sa re-nvii.

2006-09-09T00:06:00.000+03:00

Sufletu-mi e sfasiat
in mii de bucatele
ce se pierd in abisul
ce ma inconjoara
e totul trist
si e intuneric
ca la inceput de lume.
in zadar strig-
e doar ecoul
ce dupa un timp
razbate si-mi raspunde.
e totul negru
ca la inceput de lume
iar eu ma afund in golul
ce abisal se deschide
la picioarele mele...

2006-09-07T00:21:00.000+03:00

…….. ma simt prizoniera intr-o lume paralela…parca durerea mea a ridicat un zid intre mine si lume, un zid care ma ascunde , ca intr-o fortareata……..sunt prizoniera propriei mele lumi…ma zbat in hatisul de ganduri, caut oaze de zambet, caut drumul inapoi catre lume….ajung langa tine, dar tu nu ma vezi; iti zambesc, dar tu treci indiferent prin mine…. ca si cum as fi o naluca, condamnata la tacere si indiferenta……incerc sa arat lumii ca exist, strig, plang, rad……dar toti isi poarta viata cenusie pe langa mine, prin mine.....se intretaie cu gandurile mele...dar ma lasa prada aceleiasi taceri monstruoase....

....de ce nu aude nimeni strigatul meu ? de ce nu vede nimeni lacrima ? de ce nu incalzeste pe nimeni zambetul meu ? de ce imi simt privirea reflectata ca dintr-o oglinda ? de ce totul e atat de bizar si rece, de cenusiu ?...... redati-mi culorile visului meu, redati-ma lumii, primiti-ma in mijlocul vostru, impiedicati-va de mine, dar nu ma ignorati ! sunt aici, simt, gandesc, visez, iubesc ! nu ma invaluiti in nepasare, nu-mi intoarceti spatele !.......caci condamnata la singuratate, ma voi intoarce in turnul meu cladit din neputinta, ma voi lasa iar prada intunericului din gandurile mele...si voi deveni piatra de temelie a unei lumi pierdute in spatiu si timp.....si voi privi din spatele oglinzii chipurile voastre sterse, care au uitat sa priveasca, sa inteleaga, sa iubeasca....si voi striga catre voi, voi incerca sa va ating, sa va trezesc...si ma voi izbi din nou de zidul meu de durere, fara ca voi sa fi clipit macar.......

2006-09-06T23:57:00.000+03:00

…e frig…si liniste…si gol in jurul meu. Plutesc in afara trupului meu, ma simt suspendata si neputincioasa. Privesc cu groaza in jos si abisul din sufletul meu pare ca abia asteapta sa ma inghita cu totul...abia respir de teama ca orice miscare brusca ma va arunca ametitor de repede in gol si ca voi cadea asa la nesfarsit..... nu vad nimic familiar, nimic care sa ma linisteasca, nimic de care sa ma agat.... sunt doar eu pierduta in vid....... simt cu fiecare clipa cum ma pierd , cum ultima farama de viata , de gand se scurge din mine....sunt pustie...un invelis de lut, din care doar ochii mai amintesc ca a fost candva insufletit.... pustiita de ganduri ma trezesc intr-o lume terna, fara forme, fara sens, fara viata....o lume de umbre colturoase, care ma sfarsie de cate ori incerc sa le ating... nu stiu ce sa fac, ce drum sa apuc...nesiguranta e singurul lucru pe care il simt... si frica....frica de a nu sti ce se intampla cu mine, in mine, frica de a ma trezi singura in lumea asta care nu e a mea, FRICA....

......intr-o singura clipa am pierdut orice reper, orice culoare...m-am pierdut pe mine...ca si cum cochilia mea s-ar fi dizolvat instantaneu, si lumea intreaga o data cu ea...sunt singura ; de data asta nu sunt singura printre oameni, sunt singura in mine, lipsita de substanta si de vointa...sunt nimic...nu mai simt decat amorteala lasata de lipsa de sentiment, nu mai am indoieli, nici sperante, nici vise, nici lacrimi.....nu mai sunt nici macar gand...nu mai stiu cine sunt, ce sunt.....e atat de liniste, incat nu mai reusesc sa ma aud nici pe mine....mi-e frica !

2006-09-06T20:25:00.000+03:00

…..te-am apropiat incet de mine, te-am sorbit in mine, pana am devenit unul…te-am contopit in mine cu fiecare gand, cu fiecare senzatie, cu fiecare miscare….te simt cu mine, in mine, chiar si cand nu esti aici; iti aud respiratia, te simt pulsand in venele mele, te stiu plimbandu-te in gandurile mele….si stiu ca n-as mai putea sa traiesc altfel; in lipsa ta as trai doar pe jumatate…esti ca un drog fara de care nu mai pot trai, ai pus stapanire pe simturile si gandurile mele….lipsita de vointa sunt in mainile tale, modelata de fiecare capriciu al tau….esti eu, sunt tu…suntem unul…doua chipuri ale aceluiasi tot, fatete imperceptibile ale unei singure fiinte…pierduti in aceeasi nebunie ce ne insufleteste si ne mistuie in acelasi timp, flamanzi de noi, abandonati in aceeasi tacere in care gandurile noastre n-au nevoie de cuvinte...citesc prin privirea ta in sufletul meu, sunt dorinta si strigat, sunt focul ce ne mistuie pe amandoi...esti scanteia ce ma aprinde iar si iar, esti linistea mea si farama de nebunie ce ma tine in viata ....sunt tu, esti eu......traiesti si respiri prin mine, iubesc si mor prin tine....

2006-09-06T19:20:00.000+03:00

it's almost midnight..the purple star begins to shine. the underworld comes to life. the dragons ride the misty wind. they fly to the red valley, to meet the red unicorn. follow the elfs. they are beautiful creatures. they will show you how to love and understand a world of mistery. dare!ride the red unicorn!and follow the dragons to another world. taste the grass and drink the sky, breathe the rain and swallow your fears. live your dreams and change the truth. dare.

2006-09-06T18:37:00.000+03:00

let me scream my anger to the world! and then i'd rest my head in your lap, and you'll tell me that everything is all right. nothing but lies.....sweet lies, beautiful eyes....

2006-09-06T18:28:00.000+03:00

pilgrims come to praise you. open your arms and receive their gifts.soon you'll be nothing but a shadow, covered by the dust of so many lives....